Titlu

PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

HOME SEMNAL EDITORIAL EVENIMENT TEATRE DE OPERATII OAMENI SUB ARME
Numărul 3 din octombrie 2009

"Bright Future 2009" – un alt mod
de abordare

Locotenent-colonel Dragoş ANGHELACHE
anghelache.dragos@forter.ro

Comandamentul Diviziei 1 Infanterie "Dacica" a organizat şi condus, în perioada 22-26 iunie, exerciţiul tactic pe hartă "Bright Future 2009", la care au luat parte peste 1.000 de militari din marile unităţi şi unităţi subordonate, dintre care 300 aparţinând comandamentului diviziei.

Generalul-maior Nicolae Dohotariu, comandantul Diviziei 1 Infanterie "Dacica"

Foto: plutonier adjutant Cristian SURUGIU

Întocmit pe un scenariu fictiv privind ducerea operaţiilor de stabilitate, exerciţiul a avut ca scop realizarea coeziunii personalului din comandamentul diviziei şi a structurilor subordonate, antrenarea în planificarea şi conducerea operaţiilor de tip non-articol 5 sub comanda NATO, exploatând experienţa căpătată de unităţile subordonate în teatrele de operaţii.

Privind acest aspect, comandantul Diviziei 1 Infanterie "Dacica", generalul-maior Nicolae Dohotariu, preciza că "este un exerciţiu cu care am încercat să surprindem cât mai mult posibil caracteristicile unui teatru de operaţii viitor, în care divizia va putea – de ce nu? – să acţioneze". Scopul propus, preciza domnul general-maior, este de a fixa procedurile de stat major specifice Alianţei într-un asemenea tip de operaţii.

Lucru în TOC (Tactical Operation Center – centru operaţional tactic)

Foto: plutonier adjutant Cristian SURUGIU

Pe terenul din zona fortului de la Bragadiru au fost amplasate corturi pentru lucru şi odihnă, asistenţă medicală şi servirea mesei, au fost dispuse autospeciale deoarece comanda diviziei a intenţionat – şi a reuşit – să asigure toate elementele funcţionale necesare bunei desfăşurări de stat major la campanie.

"Implicarea în mod direct – explica generalul Dohotariu – este axată pe exersarea procedurilor de stat major, verificarea lanţului de comandă-control, verificarea mijloacelor de comunicaţii pe care le avem la dispoziţie şi vă pot garanta că a existat un trafic foarte intens cu marile unităţi şi unităţi subordonate".

Lucru în TOC (Tactical Operation Center – centru operaţional tactic)

Foto: plutonier adjutant Cristian SURUGIU

În turul de informare în care presa militară a fost condusă prin tabără ("Camp Sarmizegetusa") de către şeful compartimentului de relaţii publice al diviziei, locotenent-colonelul Gabriel Pătraşcu, am putut constata că toate măsurile pentru protecţia forţei au fost luate ca şi cum comandamentul ar fi operat într-un caz real: de la dispunerea anumitor mijloace şi până la serviciul de poliţie militară şi obstacolele puţin vizibile antipersonal. Mai mult, pe timpul desfăşurării exerciţiului, militarii din Batalionul 1 CIMIC, în afară de acţiunile specifice planificate pe hartă, au jucat rolul liderilor locali cu care reprezentanţii diviziei trebuiau să negocieze. Experienţa acumulată de către cimicari (cum sunt cunoscuţi în jargonul militar) în teatrele de operaţii din Orientul Mijlociu şi-a spus cuvântul iar reprezentanţii diviziei au avut şansa unor negocieri foarte apropiate de cele reale.

În afară de acestea, pe timpul exerciţiului au fost exersate proceduri NATO de comandă şi control, au fost organizate peste 300 de momente tactice, de la acţiuni de luptă până la cele de tip CIMIC, care au stat la baza verificării capacităţii de reacţie a comandamentului şi structurilor subordonate în situaţii specifice teatrelor de operaţii.

Locţiitorul şefului Statului Major General, generalul-maior dr. Ştefan Oprea

Foto: plutonier adjutant Cristian SURUGIU

Prezent la "Ziua distinşilor vizitatori" organizată joi, 25 iunie, locţiitorul şefului Statului Major General, generalul-maior dr. Ştefan Oprea, remarca, în primul rând, ideea planificatorilor exerciţiului de a utiliza forţele şi în alte zone decât cele de responsabilitate, obligându-le astfel să se adapteze la specificul acestora. "Aşa cum aţi repartizat şi aţi dat misiuni forţelor – preciza domnul general la încheierea breafing-ului – constat că, spre deosebire de alte exerciţii la care am participat, aţi reuşit performanţa să utilizaţi forţele în alte zone decât cele în care erau obişnuite. Aţi scos Brigada 282 Infanterie din zona ei de responsabilitate şi aţi dus-o în altă parte, obligând-o să se familiarizeze cu specificul zonei. Acelaşi lucru şi cu Brigada 34 Mecanizată. Este prima dată când văd în concepţia unui exerciţiu această preocupare de a întrebuinţa forţele şi în alte zone decât cele de responsabilitate".

Simularea negocierilor la întâlnirile cu liderii locali

Foto: plutonier adjutant Cristian SURUGIU

În al doilea rând, generalul-maior Oprea a remarcat că în acest exerciţiu, chiar dacă s-a pus un accent mai mare pe operaţiile de stabilitate, nu s-au neglijat nici misiunile specifice de ducere a luptei. "Constat că, la acest exerciţiu, aţi pus un accent deosebit pe operaţiile de stabilitate care, cunoaşteţi foarte bine, excede preocuparea noastră spre acţiunile specific militare cu care suntem obişnuiţi. Aţi reuşit să implicaţi oamenii în rezolvarea, cu preponderenţă, a misiunilor de stabilitate, în contextul în care nu aţi uitat misiunile specifice ducerii acţiunilor de luptă. Este un lucru foarte interesant, foarte plăcut pentru mine să-l constat la acest exerciţiu şi, nu în ultimul rând, să constat că aţi reuşit să îmbrăcaţi toate aceste acţiuni – de la cea militară la cea specifică operaţiilor de stabilitate –, să realizaţi o coeziune între ele". În încheiere, generalul-maior dr. Ştefan Oprea a precizat că experienţa dobândită din exerciţiile desfăşurate de divizie şi, cu preponderenţă din "Bright Future 2009", va fi folosită la organizarea activităţilor similare de către Statul Major General, inclusiv la ROUEX-2009.

Postul de radio din Camp Sarmizegetusa

Foto: plutonier adjutant Cristian SURUGIU

Întrucât la Ziua distinşilor vizitatori erau aşteptate şi personalităţi din zona politicului – din păcate agenda mult prea încărcată, între alegeri, nu le lasă niciodată timp şi pentru activităţile militarilor – în tabăra de la Bragadiru a fost organizată şi o expoziţie cu armamentul şi tehnica de luptă din dotarea unităţilor diviziei. Având în vedre armamentul expus – de la venerabilul pistolet TT model 1933, la sistemul ARGUS – expoziţia a fost o adevărată călătorie în timp.
Sus
BIROURI REDACŢIONALE RADIO DIN ORGANICA S.M.F.T.
Webdesign: LTC Dragoş ANGHELACHE