O patrulă pentru liniştea nopţii

Locotenent Cornelia POPA

Acţiunile insurgenţilor pentru desfăşurarea "ofensivei de toamnă" sunt limitate de militarii Batalionului 280 Manevră din cadrul Grupului de luptă româno-american, Afganistan, prin patrule de prezenţă, de recunoaştere, de cercetare şi de sprijin al autorităţilor locale.

Pentru îndeplinirea cu succes a acestor misiuni, militarii români sunt dislocaţi în mai multe baze de foc înaintate, iar pentru a avea acces la toate facilităţile şi a evita instalarea monotoniei, periodic se face rotaţia plutoanelor în aceste FOB-uri.

Pentru militarii plutonului condus de către locotenentul Iulian Alecsa, zilele s-au schimbat de când au părăsit FOB-ul Varner şi au făcut schimb de misiuni şi de locuri cu militarii conduşi de locotenentul Daniel Şontică.

Astfel, după redislocarea în FOB Lagman ei execută patrule combinate pe itinerariile de pătrundere a insurgenţilor şi pentru interzicerea libertăţii de mişcare a acestora.

La pregătirea misiunii comandantul de pluton prezintă situaţia, misiunea, itinerariul de deplasare şi ora la care trebuie să fie gata pentru începerea misiunii. De asemenea, se fac precizări fiecărui militar în parte despre sectoarele de observare şi tragere, frecvenţele radio, indicativele şi elementele în concordanţă cu specificul fiecărei funcţii în parte şi, mai ales, sunt reamintite semnele şi semnalele care vor fi utilizate pe tot parcursul misiunii. Căpitanul Gheorghe Milea le prezintă situaţia tactică actualizată şi ameninţările primite în zona în care misiunea se va desfăşura, punând accent pe noile tehnici, tactici şi proceduri folosite de insurgenţi.

Ziua următoare, la ora stabilită, puţin după ora prânzului, plutonul este adunat lângă tehnica de luptă. Temperatura ajunge la 50 de grade. Pe chipurile militarilor se citeşte neliniştea dar şi emoţia unei noi misiuni. Comandantul de pluton face ultimele precizări, modul de acţiune la diferite incidente, apoi se oficiază slujba religioasă, menită parcă să îi încurajeze că nu sunt singuri în lupta cu talibanii, care îşi fac simţită prezenţa doar prin bombe artizanale pe care le fabrică din orice, în orice condiţii şi prin atacurile directe şi indirecte cu armament care nu ştii cum a ajuns în posesia lor în sărăcia care a cuprins această ţară de la capătul lumii. Se fac ultimele verificări ale armamentului şi muniţiei, după care se aude zgomotul motorului pornit.

Începe acţiunea. Deplasarea se face pe jos şi cu fiecare pas temperatura parcă tot creşte, devine mai insuportabilă. De sub vestele antiglonţ transpiraţia curge valuri. Rezerva de apă scade văzând cu ochii. Picioarele parcă au început să meargă singure, fără să mai simtă bătăturile provocate de zecile de astfel de patrule. În permanenţă se aude motorul vehiculului care înaintează în mijlocul formaţiei, de unde se face o observare circulară şi e gata în orice moment să intervină. De sub cască se scurge din când în când câte o picătură de transpiraţie pe arma mereu îndreptată şi pregătită de tragere.

Păstrând în permanenţă contactul vizual, militarii se înţeleg parcă din priviri. În aceste misiuni încrederea în omul de lângă tine este cea mai importantă, fără de care misiunea este sortită eşecului de la început. "Am reuşit să ne cunoaştem foarte bine şi, pe fundalul încrederii reciproce, am format un colectiv închegat, care poate să îndeplinească cu succes orice misiune primită. Am devenit o familie şi, cum desfăşurăm toate activităţile în cadrul aceluiaşi colectiv, am reuşit să ne cunoaştem, cu sau fără voie, toate bucuriile şi necazurile. Trecem împreună prin bune şi rele. Asta ne uneşte foarte mult şi o privire este de ajuns pentru a-l înţelege pe cel de lângă tine", declară locotenentul Iulian Alecsa.

În drumul lor trec prin satul din care insurgenţii au tras asupra bazei. Concentrarea creşte. Fiecare detaliu este studiat intens de către militarii români. Din loc în loc grupuri de localnici fac semne cu mâinile şi cer apă. Căldura cu care populaţia afgană i-a primit acum le dă speranţa că misiunile anterioare şi acordarea asistenţei umanitare localnicilor a contribuit la creşterea încrederii în militarii coaliţiei. Pentru câteva minute, cât apa mult dorită este împărţită populaţiei şi copiii primesc câteva prăjituri, comandantul plutonului vorbeşte cu liderul satului. Acesta susţine că oamenii lui nu sunt talibani şi nici nu îi ajută. El mulţumeşte militarilor pentru ajutoarele distribuite. Deşi în sufletul unora dintre români este un strop de ură pentru incidentul care a provocat rănirea colegului nostru, sergentul Florin Cojocaru, care se află acum în Centrul Medical Regional din Ramstein, Germania, pentru investigaţii medicale suplimentare şi tratament de specialitate, asta nu îi împiedică să îşi continue misiunea fără să vadă orice localnic ca pe un taliban. Pe chipurile copiilor se poate vedea speranţa de mai bine, speranţa unui viitor mai sigur.

Patrula românească iese din sat şi îşi continuă drumul. Mai au jumătate din traseu de parcurs. În drumul lor descoperă câteva cutii. Pentru o clipă timpul se opreşte în loc. Se iau toate măsurile de siguranţă. Militarii cercetează zona cu multă atenţie. În cele din urmă se dovedesc a fi doar cutii goale. Respiră uşuraţi şi continuă deplasarea.

Plutonul ajunge în bază. Se trece imediat la pregătirea tehnicii pentru o nouă misiune. Oricând pot fi trimişi din nou în acţiune, iar tehnica şi armamentul din dotare trebuie să fie gata pentru luptă, indiferent că e zi sau noapte. Mai târziu vor merge la masă şi va veni şi timpul să descalţe bocancii, să-şi pregătească picioarele pentru misiunile ce vor urma, ca nişte adevăraţi infanterişti.