|
|
Batalionul 33 Vânători de Munte la început de misiune
Locotenent Ovidiu CIOBANU
Batalionul 33 Vânători de Munte ,,POSADA'' din Curtea de Argeş, aflat la cea de-a doua misiune în Afganistan, a preluat pe data de 25 ianuarie întreaga responsabilitate pentru aria de operaţii Zabul în cadrul unei ceremonii la care au participat comandantul Comandamentului Regional de Sud, general maior Nick Carter, guvernatorul provinciei Zabul, Mohammed Ashraf Nasseri, comandantul brigăzii 4-82 din Armata Statelor Unite ale Americii, colonel Brian Drinkwine, comandanţi ai Poliţiei şi Armatei Nationale Afgane, comandantul OMLT de garnizoană locotenent-colonel Viorel Orţan, comandantul OMLT al Batalionului 2 Kandak din Armata Afgană, locotenent-colonel Dorin Toma şi şeful de stat major al Comandamentului Operaţional Întrunit, comandor Costel Avrămescu.
 |
Foto:Batalionul 33 Vânători de Munte |
În compunerea Batalionului de Manevră se află şi o companie din Armata Statelor Unite ale Americii, Batalionul de Manevră primind astfel denumirea de ,,Grupul de luptă româno-american''.
Printre misiunile pe care le vor desfăşura vânătorii de munte argeşeni se numără securizarea autostrăzii A1 Kandahar – Kabul, considerată a fi una din cele mai periculoase căi de comunicaţii din Afganistan, executarea de misiuni în cooperare cu forţele de securitate afgane în scopul asigurării libertăţii de mişcare şi sprijinirii autorităţilor locale, acţiuni de asistenţă umanitară în folosul populaţiei locale, misiuni de patrulare şi escortă convoi.
 |
Foto:Batalionul 33 Vânători de Munte |
O mare parte dintre cei 800 de militari care compun batalionul au deja experienţa teatrului de operaţii din Afganistan, participând fie la misiunea din 2007-2008 a batalionului, fie – cei care fac parte din alte unităţi – cu unităţile la care sunt încadraţi. Dar chiar dacă unii sunt familiarizaţi cu acest ţinut de lumea a treia, toţi sunt conştienţi că nicio misiune nu seamănă cu alta şi că noi pericole pândesc la tot pasul, deoarece cursul evenimentelor în acest mediu nesigur se desfăşoară într-un ritm alert şi poate lua oricând o întorsătură imprevizibilă. Astfel, se acordă atenţie deosebită tuturor detaliilor şi se analizează orice informaţie primită înainte de executarea misiunii, securitatea personalului fiind prioritatea numărul unu. "Ne vom îndeplini sarcinile şi misiunile asumate, însă principala mea grijă este să ne întoarcem cu toţii sănătoşi acasă", le transmite militarilor de fiecare dată comandantul grupului de luptă româmo-american, locotenent-colonelul Costel Ionescu.
 |
Foto:Batalionul 33 Vânători de Munte |
Prima săptămână a trecut aproape fulgerător, militarii fiind preocupaţi cu activităţi administrative, concomitent cu executarea misiunilor de stabilitate şi sprijin. Toţi şi-au amenajat spaţiile de locuit astfel încât să se simtă "ca acasă" pentru următoarele şase 6 luni. În continuare se vor axa pe misiunile pe care le au de îndeplinit în vederea aducerii de speranţă şi prosperitate poporului afgan. S-a creat deja o colaborare foarte bună cu forţele de securitate afgane, misiunile mixte executate fiind benefice atât pentru ambele părţi, cât mai ales pentru populaţia locală din aria de responsabilitate.
 |
Foto:Batalionul 33 Vânători de Munte |
În continuare, grupul de luptă româno-american se va concentra asupra misiunilor de stabilitate şi sprijin în cooperare cu forţele afgane din provincia Zabul pentru ca, la sfârşitul celor şase luni, să se poată raporta "Misiune îndeplinită!''
 |
Foto:Batalionul 33 Vânători de Munte |
Înalta pregătire, profesionalismul, spiritul de echipă şi sprijinul celor dragi rămaşi acasă îi vor ajuta pe vânătorii de munte să depăşească orice obstacol întâlnit şi să îşi îndeplinească cu succes misiunile încredinţate, reprezentând cu onoare România şi Armata sa.
|